duminică, 7 august 2011

Legume uscate / vegeta de casa

In plin sezon al legumelor proaspete mi-am propus sa pastrez ceva din aroma lor ... la borcan. 
De ceva vreme am renuntat sa mai folosesc produsele comerciale similare si asta pentru ca acestea abunda de glutamat de sodiu. Cu alte cuvinte.. aroma proaspata de laborator :)
Initial am facut o cantitate mai mica pentru mancarea nazdravanului meu mic. Apoi am inceput sa fac si pentru noi. Iar apoi, sotul meu mi-a facut o surpriza : un uscator de fructe si legume !

 

Desi reteta poate fi modificata in functie de propriile gusturi (si mai ales in functie de legumele de care dispuneti), iata ce am folosit eu :

- 2 kg morcov
- 1.5 kg telina radacina
- 1.5 kg pastarnac & radacina de patrunjel
- 2 kg dovlecel
- 1.5 kg ceapa
- 2 kg ardei kapia rosu
- 2 legaturi de patrunjel


Trebuie sa recunosc ca uscatorul m-a ajutat foarte mult, de aceea m-am si apucat sa fac o cantitate atat de mare. Pana acum, uscam fiecare leguma care ramanea in plus sau care incepea sa se vestejeasca.

Pentru uscarea in cuptor, treaba este foarte simpla : se da focul la mic... mic mic mic de tot ( daca sunteti norocosi si aveti cuptor cu ventilatie si functie de uscare e perfect! daca nu, nu-i mare bai). In tava de cuptor se pune hartie de copt si se presara legumele taiate cat mai subtire sau pur si simplu date pe razatoare, asa cum faceam eu. Puneti tava in cuptor si lasati usa putin intredeschisa. Nu stingeti focul :)
Timpul de uscare variaza de la 2-3 ore la 10 ore, in functie de grosimea si nivelul de umezeala al legumelor.Credeti-ma pe cuvant, merita asteptarea :)


La final legumele se pun intr-un saculet de panza sau se maruntesc in robotul de bucatarie si se pastreaza in borcane etanse. Se folosesc la ciorbe, mancaruri , sosuri etc. De aceea nici compozitia lor nu e atat de stricta. Eu pun la uscat cam tot ce imi ramane in plus cand gatesc, fie ca e vorba de ceapa, morcov, dovlecel sau ardei. Asa ca proviziile mele, in loc sa scada, cresc :)

19 comentarii :

Mimmi spunea...

Foarte buna ideea si foarte sanatoasa vegeta de casa !
O saptamana placuta !

Oana spunea...

Multumesc Mimmi :)

Adina spunea...

Ce idee buna,cred ca ar merge uscate si la soare,taiate in felii foarte subtiri. Chiar ca as incerca si o cantitate mai mica,numai sa vad ce gust are.

Oana spunea...

Da, merge perfect si la soare, cu conditia sa fie foarte cald si atmosfera uscata ! Cel mai simplu e sa le dai pe razatoare

Anonim spunea...

buna seara. ma numesc camelia si as dorii o informatie daca se poate;de unde a luat sotul uscatorul si cat costa.rateta este super am incercat si noi dar uscarea este dificila si de durata. va multumesc mult.

Oana spunea...

Camelia, aparatul a fost comandat de aici http://www.ezidri.ro/uscatorfd500.php?p=1

In sectiunea de magazin virtual sunt detaliile legate de pret. Sa fiu sincera, eu imi doream unul mai ieftin, cam toate au acelasi principiu de functionare. O simpla cautare pe google "uscator de legume si fructe" te poate ajuta sa gasesti ceva mai atractiv ca pret.
Oricum, eu sunt foarte multumita de el, chiar acum il am in priza, plin de prune :D

Ani spunea...

Daca nu am uscator, si vreau sa folosesc cuptorul, la cat ar trebui sa reduc cantitatile, pentru 2 tavi? Multumesc.

Oana spunea...

Hm... greu de spus... poti incerca pentru inceput cu 2 morcov1, 1 telina micuta, 1 pastarnac si 1 radacina patrunjel, 1/2 dovlecel mic, 1 ceapa medie si cateva frunze de verdeata. Toate date pe razatoarea mica ca sa se usuce mai repede :)

Anonim spunea...

buna...ce cantitate de delicat rezulta daca folosesc:
- 2 kg morcov
- 1.5 kg telina radacina
- 1.5 kg pastarnac & radacina de patrunjel
- 2 kg dovlecel
- 1.5 kg ceapa
- 2 kg ardei kapia rosu
- 2 legaturi de patrunjel

Oana spunea...

Dupa uscare, din legume ramane circa 10% din greutate. Va rezulta circa un kg de legume uscate ( ca volum circa o galetusa de smantana de 1 kg plina cu legume facute pudra =rasnite sau date prin robotul de bucatarie pana rezulta o pulbere fina). Ajunge, pe probate, pentru circa 10 luni. La noi se gateste mult si des ...

Anonim spunea...

Multumesc

Oana spunea...

:) cu placere!

Anonim spunea...

Buna Oana,
Te rog sa-mi spui daca pentru a usca legume la un uscator le dai pe razatoare sau le tai feliute !?
Multumesc mult si o seara placuta !
Teodora

Oana spunea...

Buna Teodora
Pana acum le-am taiat feliute subtiri...cred ca merg si pe razatoare

Anonim spunea...

Buna, Oana
Iti multumesc mult, pentru raspunsul prompt !
Este vorba, tot de un aparat de la Ezdri si mai vreau sa te intreb cat timp tii legumele la uscat, ca sa poti face vegeta in casa ( adica sa fie suficient de uscate !? ) !
L-am experimentat ieri prima data si mi s-a tot parut ca timpul de uscare din retetar nu se prea potriveste !
Multumesc mult, in numele tuturor vizitatorilor acestui blog, pentru retetele grozave ( si pentru cei mici ! ) dar si pentru modul amanuntit in care ni le transmiti ! Crede-ma, ca esti deosebita, ca esti generoasa, ceea ce nu gasesti la orice pas !
Cu respect,
Teodora

Oana spunea...

Buna Teodora

ai dreptate in ceea ce priveste timpul de uscare, de obicei le las pana sunt uscate de tot, cam o ora-doua peste timpul recomandat de ei.

Multumesc mult pentru apreciere :)

Anonim spunea...

Din suflet, multumesc !
O seara placuta !
Teodora

Unknown spunea...

Oare se pot da si prin masina de tocat carne inainte de a le pune la uscat in uscator ?

Oana spunea...

Este o idee interesanta, nu vad de ce nu ar merge !

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...