Am primit de curand o bucata mare de muschi afumat "ca pe vremea bunicii". Am mancat din el pe saturate si in final ne-am delectat si cu o minunatie de iahnie! Obligatoriu cu muraturi!
Ah, ce bunatate...
Muream de pofta asa ca mi-am pregatit repejor ingredientele :
- o bucata de carne afumata de circa 300 g
- 500 g fasole boabe
- doua cepe mari
- 4-5 linguri de bulion, dupa gust
- cateva linguri de ulei
- dafin
- sare
- patrunjel verde pentru servire
Am spalat bine fasolea si am lasat-o de seara pana dimineata in apa, sa se inmoaie si sa se umfle bine.
Se observa cat de mult au crescut in volum, au absorbit aproape toata apa !
A doua zi am aruncat apa de la fasole si am pus-o la fiert in mai multe apa pana s-a fragezit.
Acum gata cu partea plicticoasa, sa trecem la actiune!
Ceapa taiata solzisori ( mari, ca mie asa imi plac) am pus-o sa se rumeneasca frumos in ulei incins si am adaugat deasupra carnea taiata bucatele.
In cateva minute, ceapa deja s-a colorat; e timpul sa cunoasca si restul ingredientelor!
Am adaugat fasolea boabe, bulionul, frunzele de dafin si putina zeama de la fasole.
Amestec, las sa fiarba, pun sare dupa gust si.. GATA!
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu